Primul Capitol - Inceputul

Timp de aproape un secol, viata mea fusese pustie. Aveam puteri neobisnuite: viteza uimitoare si forta nemaivazuta si aveam alaturi de mine cea mai deosebita si iubitoare familie pe care si-ar dori-o cineva vreodata, care erau alaturi de mine indifferent de ce s-ar fi putut intampla. Dar nu ma puteam bucura de toate astea deoarece viata mea era incompleta, si nu stiam ce lipseste cu adevarat.

Pana am intalnit-o pe ea, si ea a fost cea care mi-a luminat viitorul si mi-a regasit sufletul si sentimentele omenesti care mocnisera in mine de atata timp…

Cunoscusem alaturi de ea fericirea, gelozia, grija si mai ales iubirea suprema. O iubeam mai mult decat orice pe lume si stiam ca asta nu se va schimba niciodata.

Dar cosmarul meu cel mai de temut tocmai se intamplase, indiferent ce facusem ca sa impiedic asta: Bella mea, iubirea mea, sotia mea, viata mea statea inerta in bratele mele suferind, si pt cateva clipe nu i-am mai auzit bataile inimii, muzica care o adoram sa o ascult si care imi dadea putere sa trec peste orice…

Trebuia sa lupt sa o pastrez in viata , nu o puteam pierde, viata mea nu mai avea niciun sens fara ea alaturi de mine, si stiam ca intr- o lume in care ea nu ar mai fi trait nu mi-as fi gasit rostul, ar fi trebuit sa o urmez oriunde s-ar fi dus. Vietile noastre erau impletite intr-un singur fir.

Jacob, prietenul sau cel mai bun, se lupta alaturi de mine sa o tina in viata, pompandu-I inima obosita dupa atatea greutati. Dar stiam amandoi ca ne luptam sa trezim la viata un cadavru.

I-am auzit gandurile lui Jacob, “doar atat a mai ramas din Bella , fata pe care o iubesc, si fata pe care o iubeste si el.Nu o mai putem salva, Stiu ca este prea tarziu, este moarta déjà. Si-a incalcat promisiunea, inima ei nu a mai batut asa cum mi-a promis..Nu mai pot simti nici legatura care ma leaga de ea de atat timp. Pt ce sa mai stau alaturi de ea? “

Ma simteam furios. Cum putea sa o lase balta? Ea traia, trebuia sa traiasca, nu vroiam sa cred cu adevarat ca trupul sau frumos si fin nu mai are suflare. Trebuie sa lupt, este tot ce mi-a mai ramas. Daca ea moare, am sa gasesc orice cale ca sa ii urmez drumul...

“ Pleaca de aici, du-te atunci” i-am spus nervos lui Jacob care renuntase sa mai lupte, Eram furios pe el, cum putea sa renunte asa de usor la iubirea lui , la prietena lui cea mai buna? I-am dat mana la o parte si o rupture s-a auzit, se pare ca era vreun deget de-al lui.

Ii apasam inima, asteptand sa bata din nou sis a-I pompeze sangele in vene, eram disperat sa o ajut si sa-I readuc suflarea inapoi pe buze.

Am marait incet, cu furie, catre Jacob:” nu e moarta, totul va fi bine” cu toate ca nu stiam cu adevarat daca se mai intampla asta, tot ce stiam era ca trebuia sa lupt, sa stiu ca am facut orice am putut s o salvez.

De ce alesese calea asta? De ce trebuise sa se sacrifice? De ce mi-a facut asta ? Stia ca o iubesc mai mult decat viata mea si decat sufletul meu, pt ea as fi renuntat inca o data la el numai sa stiu ca ea este bine , in siguranta…Eram sfasiat de durere inlauntrul meu si nu mai vedeam nimic in fata ochilor de furie si de durere. Daca as fi putut, stiam ca as fi plans, dar ochii mei erau uscati ca intotdeauna..

Incepeam sa ma simt pustiit dar nu renuntam la ea, stiam adanc in sufletul meu ca voi reusi sa o salvez, trebuia sa fac asta, stiam ca o pot face!

Memoriile ultimelor ore din viata frumoasei mele imi napadisera creierul: tipatul ei sfasietor cand copilul s-a zbatut sa iasa pt prima oara din culcusul care il avusese pt mai bine de 4 sapt , momentul cand s-a prabusit , trupul ei sublim umplut de sange si de vanatai, ochii ei agonizand , inima ei batand tot mai incet, zgomotele care le scotea copilul nostru incercand sa iasa ca sa poata respire, sfasiind-o pe dinauntru…

Un ocean de durere m-a coplesit, dar nu m-am dat batut. II strangeam corpul plapand la piept si auzeam foarte incet inimioara ei care se chinuia sa bata. Stiam ca si ea se lupta ca sa nu ma paraseasca, sa nu paraseasca tot ce aveam amandoi, o legatura mai stransa decat oricare alta care existase vreodata.

De undeva din alta camera, probabil de la parter, auzeam o inima care batea ca aripile unui colibri. Copilasul mult iubit al Bellei si al meu, fetita noastra, monstrul care o ranise intr-atat pe Bella mea si care aproape o omorase.

Traia si era bine, o auzeam pe Rose , murmurandu-I copilasului un cantecel. Simteam miros de sange, sange de om, care nu era al iubitei mele. Probabil Rosalie ii dadea de mancare monstrului, de parca nu era de ajuns ca se hranise atata timp, prea mult timp cu viata mamei sale.

Il auzeam pe Jacob coborand scarile, se gandea s omoare creatura din bratele lui Rosalie, si se intreba daca oare haita lui il va razbuna dup ace s-ar fi luptat cu noi si nu ar fi supravietuit bataliei. Nu puteam riposta, pt ca trebuia sa lupt sa o ajut pe Bella sa traiasca, veninul care i-l injectasem in inima, veninul meu, trebuia sa se raspandeasca cat mai repede…

Dintr-o data, am auzit inima Bellei luand-o la galop, luptandu-se alaturi de mine ca sa impinga veninul in fiecare vena, transformandu-I trupul plapand in unul indestructibil. Am stiut atunci ca am reusit. Ea va ramane alaturi de mine. Totul va fi bine. Bella mea va trai.

Carlisle a ajuns la timp ca sa ma ajute sa ii iau trupul in schimbare de pe acea masa ca sa putem sa strangem toate urmele acelei experiente cutremuratoare.

“Te-ai descurcat excelent fiule!” gandea tatal meu uitandu-se patrunzator in ochii mei! “sunt mandru de tine”.

I-am soptit usor “multumesc tata. Mi-e frica, am facut totul bine? Daca nu mai are sanse?

“Stai linistit, totul va fi bine!

Alice se intorsese sa ne ajute si nu o mai vazusem de ceva timp asa de linistita.

“Este atata treaba de facut! Trebuie sa o imbrac! Nu o putem lasa asa!” Am chicotit la gandurile ei, desi eram destul de incordat si inca nelinistit…Asta insemna ca nu intrezarea in viziunile ei nimic rau….

I-am luat trupul obosit in bratele mele in timp ce Esme a trecut rapid pe langa noi cu o sticla de inalbitor in mana. Am mers cu Alice in baia ei pt a o spala pe Bella si Alice deja ii alesese o rochie deosebita, albastra, culoarea mea preferata care o prindea cel mai bine pe Bella. Am imbracat-o cu usurinta si am dus-o la mine in camera uitandu-ma la ea si asteptand vreun semn ca este bine sau deopotriva , ca veninul isi facea efectul si ca suferea. Speram sa nu se intample asta, pt ca-i injectasem o cantitate destul de mare de morfina, nefiind sigur cat ajunge ca sa ii stapaneasca durerile.

Ii priveam fata frumoasa si ma gandeam ce m-as fi facut daca as fi pierdut-o…nu, nici macar nu ma pot gandi la asa ceva! As fi fost eu insami pierdut daca ea m-ar fi parasit! Nici nu ma puteam gandi la asa ceva! O iubeam atat de mult…..

Desi nu as fi vrut sa plec de langa ea nici macar o secunda, vroiam sa o vad pe fata noastra. Stiam ca o iubeste pe mama ei si ca nu avea nicio vina pt durerile Bellei…

Am coborat la parter si am auzit ”tati…tati ai venit…!” si am ramas inmarmurit si coplesit… Deci ma recunostea, stia ca sunt tatal ei..Dar cum? Cum era posibil asa ceva? Era abia nascuta…Rose o tinea in brate si ii murmura un cantecel de leagan, dar nu puteam fi indeajuns de atent pt ca acea micuta creatura imi captase intreaga mea atentie!

Era deosebit de frumoasa! Fata ei parea de portelan, si desi pielea ei era la fel de alba ca a mea, fata ei micuta era imbujorata, si simteam sangele ei care ii curgea prin venisoare urcandu-I in obrajori.

Am recunoscut ochii iubitei mele in ochii ei. Avea aceeasi culoare calda, maronie, de ciocolata , si ii straluceau atat de tare, ca 2 stele. Buzele sale erau aidoma mamei sale, cea de jos doar putin mai groasa decat cea de sus dar era perfecta!

Parul sau avea aceeasi culoare de bronz ca si a mea si ii curgea in niste bucle micute superbe! Era ca un ingeras. Si era a mea! Eram tatal ei, eram atat de norocos..Mi-am dorit sa o strang in brate si mi-am intins mainile catre Rosalie, dar ea isi pastrase o privire cat se poate de urata special pt mine, spunand in gand:

“Nici nu te gandi, Edward, nu te las sa ii faci vreun rau! E sub protectia mea!”

“ Nu vreau sa ii fac niciun rau”, am raspuns gandurilor lui Rosalie, “ o iubesc! Este iubita mea fiica ! Totul a trecut cu bine, nu vreau decat sa imi strang fiica in brate!”

Si-a intins usor mainile si mi-a incredintat-o.

Pielea sa era calda si moale, cu toata ca mostenise o parte din duritatea pielii de vampir. Era deosebit de frumoasa! Nu imi puteam lua ochii de la ea.

Obrajorii ei s-au intins in cel mai cald zambet. Mirosea atat de bine ca am simtit arsura din gatul meu intetindu-se. Avea exact mirosul Bellei, un miros de frezii , de lacramioare, un miros deosebit , imi lasase gura apa. Dar avea si un miros de vampir, dulce, de mosc si de lemn, un miros care era destul de puternic sa nu ma faca sa imi doresc sa I sug sangele ce i-l simteam sub piele.

Mainile ei trageau inspre mine, erau nerabdatoare sa imi atinga fata, puteam auzi asta si in gandurile ei…”tati, tati te iubesc”, “tati, uite, vr sa iti arat..”

Ce sa imi arate? Tot staruia cu mainile intinse inspre mine si i-am luat degetelele lipindu-le de obrazul meu.

Instantaneu, imagini mi s-au perindat prin fata ochilor, unele fugitive si altele foarte incet: intuneric, apoi lumina, fata mea ingrijorata si plina de sange, o lumina puternica, reuseam sa vad camera unde se nascuse, apoi chipul Bellei, care si-l amintea cu dragoste…si isi mai amintea setea, am putut-o simti prin gandurile ei si gatul mi se usca instantaneu.

Toate s-au derulat ca un filmulet ce nu a durat decat cateva secunde. Mi-am retras fata nelamurit si m-am uitat uimit la ea. Ce fusese asta? Mi-am dat seama ca era darul ei, si ca astfel putea comunica cu noi. Era déjà o fetita talentata, fetita mea. Renesmee.

Si-a intins din nou mainile catre fata mea si mi-am aplecat obrazul ca sa vad din nou ce gandeste. Isi aminti chipul mamei si intreba unde este.

“Mamica ta este bine, draga mea Renesmee.”

In timp ce imi priveam cu dragoste fata, am auzit o voce cunoscuta, ragusita, care speram sa nu o mai aud prin apropiere o bucata buna de vreme.

“ ai grija cu ea strigoiule, o iubesc si este a mea acum”, gandi Jacob.

M-am uitat mirat in jur pana am intalnit ochii pierduti ai lui Jacob si trupul care ii tremura nelinistit.

-Ce ai spus potaie?

-Stii foarte bine ce am spus. O iubesc. O ador.

I-am urmarit privirea , uitandu-se cu iubire si duiosie la mititica mea. Poftim?? De cand simtea Jacob asa ceva pt fiica mea? Ar fi trebuit sa o urasca, pt ca ii facuse rau Bellei . Eram furios pe el. Mi-am tinut respiratia si am scuipat cuvintele:

-Nu se poate asa ceva. Stii si tu asta. Cum indraznesti sa spui asa ceva? Ai grija de haita ta si lasa-ne in pace! Uite, Jacob… Multumesc pt tot ajutorul care mi l-ai dat , si mai ales multumesc pt ca ai avut grija de Bella cat timp eu nu am putut, si ca i-ai alinat ranile care I le-am provocat eu. Dar intreci masura, Jacob.

“Strigoiule, este sufletul meu pereche. Ne-am imprimat.Acum tot universul meu se invarte in jurul ei.Ce ai vrea sa fac? Nu mai pot trai fara ea. “

-E doar un copil! Un bebelus! Cum poti sa spui asa ceva?

“nu ii doresc decat binele. Voi fi fratele ei, prietenul ei, ii voi da ce are nevoie. Nu ma gandesc in felul acela la ea. Vr sa o protejez sis a ii daruiesc tot ce isi doreste.”

Am strans-o mai tare in brate pe Renesmee in timp ce Rosalie il dadea afara pe Jacob din casa:

-Iesi , caine! Si sper sa nu te mai vad niciodata!

-Ba ai sa ma mai vezi blondino! Mai mult decat iti imaginezi! Nu voi ramane deoparte! Spuse Jacob in timp ce mainile ii tremurau din ce in ce mai tare si corpul ii era scuturat de convulsii.

Apoi el se lasa pe vine apoi tasni pe usa transformat déjà pe jumatate in varcolac.

Cu Renemsee in bratele mele, m-am intins pe canapea, si in cateva secunde, toata familia, mai putin iubita mea sotie care era sus, toata lumea era in sufragerie, langa mine. Ii puteam auzi pe toti:

“va fi bine. Ea va fi bine”, gandea Carlisle.

“Te iubesc, fiule. Renesmee este atat de frumoasa. Seamana cu tine”.Esme se uita cu caldura la mine.

“Sper odata cu schimbarea sa isi ascuta si simtul pentru moda”, susoti Alice si a chicotit .

-Ce pacat, acum nu voi mai avea de cine sa rad cu atata patos, racni Emmet si toti am izbucnit in ras.

Apoi amurgul sosi si am privit melancolic pe fereastra cum razele sorelui se stingeau pe frunzele copacilor, si un vant usor dansand pe valurile raului. Un urlet suparat se auzi dintre copaci si am privit cu tristete inspre padure dorind sa ii gasesc silueta de lup a lui Jacob.