Capitolul 2 - Asteptare

Capitolul 2- Asteptare

Noaptea a trecut repede. Mi-am petrecut-o urmarind-o pe iubita mea Bella, stand la capataiul ei numai ca sa vad ca I e bine…Mi-as fi dorit mai mult ca oricand sa I pot citi gandurile, pentru ca nu stiam daca sufera sau nu, datorita procesului de transformare. Da, se transforma intr-un vampir, se transforma intr-un monstru, dar asta fusese tot ce isi dorise…si o priveam stand nemiscata pe canapeaua mea, mai frumoasa ca oricand.
Cat de mult mi-as fi dorit sa ramana om! As fi stat laturi de ea pana la adancile ei batraneti, apoi as fi urmat-o in lumea de dincolo, oriunde s-ar fi dus… Sau poate ca ea s-ar fi dus in rai, si eu in iad,pentru ca eu eram un monstru insetat de sange, dar ea…ea era cea mai deosebita faptura care existase vreodata. Dar as fi urmat-o negresit.
Nici macar nu apucasem sa imi iau adio de la roseata din obrajii ei care imi incalzea mainile reci…sau de privirea ei in care ma pierdeam…cu toate ca fiica noastra avea exact ochii ei… Nu va mai fi la fel, stangace, impiedicata, timida si prostuta, si om…Dar cel putin stiam ca nu am pierdut-o, ci ca am salvat-o de la moarte si va fi alaturi de mine pentru totdeauna, pentru o eternitate…Alaturi de fiica noastra, o adevarata familie…
Cand primele raze ale soarelui revenira la ferestrele noastre, am auzit zgomot la parter, Rose era in alerta si ii puteam auzi pasii lui Carlisle coborand de la el din birou. Am coborat si eu , stiam déjà ce se intampla.
“Cat creste mititica asta, trebuie sa facem masuratori”, gandi Carlisle cu un centimetru in brate. Nu avea nevoie de nicio foaie, pt ca avea cea mai buna memorie. Lua centimetrul si ii masura trupusorul, apoi ii masura si capul.Deja arata ca un copilas de 2, 3 saptamani poate…si ea nu avea decat cateva ore.
Se dezvolta foarte repede, vedeam asta cu ochii mei, ora de ora. Crescuse cu aproape 5 centimetri, si buclele blonde ii cadeau pe umeri cu 10 mmmai mult decat ieri cand o luasem pentru prima oara in brate. Ma obisnuisem déjà cu mirosul ei imbietor, pt ca o parte din noapte , in timp ce o supravegheam pe draga mea Bella, ea dormise in bratele mele, si eu ii puteam gandurile, desi pe ale mamei ei nu. Avea vise foarte colorate, pajisti si gradini pastelate, vise nevinovate….
Rose se straduia acum, fara niciun folos insa sa ii dea mancare de om..ma intrebam de ce nu ii place, oare pt ea avea acelasi gust de pamant cum avea si pt mine ? Sau era doar un bebelus rasfatat ca si toti ceilalti?
“bleah…nu imi place…mi-e sete…” gandea Renesmee, si intr-adevar, dupa, Rose a pierdut lupta, si a fugit in bucatarie, intorcandu-se cu un pahar de sange din care fetita mea a inceput sa suga cu sete. Era totusi o problema in asta.. ma bucuram ca are apetit, dar sangele nostru donat, pe care il cumparase Carlisle, era pe terminate, si ea inca nu stia sa vaneze…
Dar asta era cea mai mica problema la care trebuia sa ma gandesc in acest moment.
“vezi ca vin strigoiule, trebuie sa o vad pe Renesmee..nu mai pot sta departe de ea…Seth, dormi, ai patrulat toata noaptea”
Am marait necajit si cand toti din camera s-au uitat la mine, le-am soptit;
-Jacob, vine aici.Sa o vada pe Renesmee….Nu imi place asta, nu imi place deloc….
Stiau déjà ca Jake se indragostise de fetita mea, de fapt..pretindea ca este sufletul lui pereche. Vazusem cu ochii mei cum o privea de parca era un orb care vede pt prima data lumina, dar nu vroiam sa cred asta. Eram indignat, si putin amuzat, Doamne, baiatul asta se indragosteste de tot ce iubesc eu…Era o ironie a sortii, nu mai scapam odata de el. Inca ma infuriam la gandul ca renuntase asa de usor la Bella, cand era pe patul unde nascuse, si eu ma luptam sa o tin in viata…el plecase, si o lasase, spunand simplu ca nu mai are nicio legatura cu ea….
Gandurile mi-au fost intrerupte de mirosul sau de caine. Carlisle, mult mai diplomat ca mine, s-a dus sa ii deschisa usa. L-am privit in ochi cand am auzit primul sau pas in casa, si nu parea ca vr sa iste o cearta, doar privirea lui scruta intreaga camera cautand-o pe Renesmee. Puteam auzi asta in gandurile lui. Si, spre nemultumirea mea, ii era dor de ea si nu vroia decat sa vada ca ii este bine, si ca este in siguranta.

Renesmee ramasese in bratele lui Rosalie si m-am indreptat inspre usa, sa vb cu Jacob care ramasese pironit in prag. M-am gandit ca un salut politicos nu ar strica:
-Salut, Jacob. Renesmee este bine, ai venit degeaba.
- Nu am venit degeaba deloc. Am venit sa o vad, si sa vad cu ochii mei ca este bine. O iubesc, si vr sa o strang in brate. Accepta asta, nici eu nu as fi vrut sa se intample asa.
-Nu gandesti! Este un copil! Este un copil pe jumatate vampir, si tu esti un varcolac! Cum se poate asa ceva? De fapt, stiam ca este adevarat inca din prima clipa cand o vazuse pe Renesmee, era simplu de stiut asta, pt ca ii citeam gandurile, si nu putea minti.. Dar cum era posibil sa se imprinteze un varcolac cu un vampir? Ma rog, jumatate de vampir…cu fetita mea. Am suierat printre dinti…
-Uite, ti-am mai spus, nici mie nu imi place asta, dar nu am avut de ales! O simteam ca ma atrage inspre ea inca de cand ma luptam ca inima Bellei sa bata in continuare! Ii simteam prezenta in alta camera ca o aura! La naiba, este copilasul fetei pe care am iubit-o mai mult decat viata mea! Dar acum. .acum ea este centrul existentei mele, si motivul pentru care traiesc acum este sa o fac fericita, sa ii implinesc toate dorintele, sa aiba in mine cel mai bun prieten. Vreau numai sa fie bine! Sa fie fericita! Nu iti doresti si tu asta?
Daca cainele punea problema asa, trebuia sa recunosc ca si eu ii doream tot binele din lume, o iubeam aproape la fel de mult cum o iubeam pe Bella mea, si simteam nevoia sa o protejez si sa o veghez..la fel cum am facut atata timp cu iubita mea proaspat sotie, care nu va mai avea nevoie sa o veghez niciodata, pt ca nu va mai dormi, si nu va mai visa…
L-am privit adanc in ochi si resemnat, i-am spus lui Rose:
-Rosalie, da-i-o pe Renesmee lui Jacob, vrea sa o tina in brate.
“nici gand, Edward nu i-o dau pe nepotica mea cainelui asta!”
-Rose, te rog….De astazi, Jacob o sa vina mai des..Am auzit rapid” pff..mai des…vrei sa spui ca o sa vin zilnic…adik o sa plec de aici numai cand sunt dat afara…” Am marait si am continuat:
- Jacob isi va petrece timpul mai des aici, ca sa stea cu Renesmee. Am acceptat faptul ca vietile lor sunt impreunate. Oricum , nu ne putem impotrivi acestui lucru, indiferent daca vrem sau nu…Asa ca te rog, da-i-o pe Renesmee…
In mine se dadea o lupta. Toate acele cuvinte le spusesem pt Rosalie, dar de fapt vroiam sa ma conving pe mine insumi, nu imi convenea deloc situatia, dar intr-adevar, nu puteam face nimic…nu ma puteam impotrivi acestei legaturi.. Renesmee si Jacob..Jacob si Renesmee.. Am scuturat capul repede sa imi inlatur gandul.
Rose intinse suparata mainile si i-o intinse pe Renesmee lui Jacob. Am vazut sclipirea din ochii lui cand o lua pt prima data in brate. Stiam ca simte ceea ce am simtit si eu cand am luat-o in brate pt prima oara, pt ca avea in gand acelasi lucru ca si mine la acel moment….
“cat este de frumoasa….a crescut…dar este bine! Ce ochisori frumosi, cei mai frumosi..Ai imprumutat ochii mamei tale Renesmee, si buzele la fel! Esti deosebita! Te iubesc ! Te ador, si asta nu se va schimba niciodata!”
Eram pe cale sa ma infurii din nou, dar gandurile ce urmara m-au facut sa tac si sa stau la locul meu uitandu-ma neputincios…grija, protective, adoratie..ce puteam sa fac.. asta era…
Am lasat-o pe Rose stand de paza la parter, sperand ca o sa se certe cu el si ii rupe capul ala de pe umeri, si vedeam ca si ea gandeste acelasi lucru, dar de fapt, adanc..foarte adanc, nu imi doream asta cu adevarat. Inca ma simteam vinovat fata de el, desi nu mai aveam niciun motiv, ma revansasem indeajuns…
Am fugit sus, inapoi la mine in camera, pt ca déjà imi era dor sa ii vad chipul minunatei mele sotii… abia asteptam sa se trezeasca si sa o pot saruta din nou, ganduri si ganduri imi derulau in minte, care mai de care mai animate, incat nu ma puteam opri la niciunul.. Am intins mana si i-am atins incet obrazul, si era rece, cu toate ca ii auzeam inima galopand. Nu ii mai batuse niciodata asa de repede, si ma temeam ca o sa bata asa de repede pana se va opri, ca si cum ar fi fara combustibil, dar nu ar fi acela noul inceput, pt ca nu ar deveni vampir, ci ar muri, invinsa de toate greutatile prin care trecuse , ca om fiind, plapanda si sensibila, si mai ales nemuritoare…
Dar nu ma puteam gandi la asa ceva…eram ingrijorat, dar partea rationala din mine stia ca veninul isi face efectul, pana la urma puteam simti pe sub pielea ei fina si subtire de alabastru schimbarile prin care trecea organismul ei. Sangele ei inca imi provoca sete si o arsura persistenta in gat insa ma obisnuisem intr-atat cu ea incat facea parte din personalitatea mea…
De fiecare data cand ii mangaiam dragastos obrazul si umarul, nu mai tresara asa cum eram obisnuit,si asta ma intrista, desi stiam adevaratul din spatele acestui lucru; durerea ei launtrica era prea mare ca sa simta atingerile mele usoare, si morfina inca isi facea efectul, ii puteam simti mirosul emanat prin pielea ei de catifea..Speram sa fie indeajuns de multa morfina sa faca fata durerii provocate de transformarea in vampir, pt ca nu vroiam sa sufere nici macar o secunda…macar stateam la capataiul ei sperand ca este bine si ca in curand, foarte curand, o voi lua din nou in brate si ea imi va raspunde la strangere la fel de lacoma ca si mine.
De buzele ei imi era cel mai dor…nu pt ca nu i le puteam saruta si acum, cat timp era intinsa acolo pe canapea si nemiscata..dar fara ca ea sa imi raspunda la sarut acesta nu ar mai fi avut niciun farmec..asa ca nu imi ramasese decat sa ii trasez forma frumoasa a buzelor cu buricul degetului si sa ma minunez inca o data ca acea femeie frumoasa era, ei bine, sotia mea, femeia mea, confidenta mea pt totdeauna.
-Esti bine, Edward?
-Sunt bine, ingrijorat..retrag..foarte ingrijorat, dar sunt bine. Tu ce faci Alice?
Am asteptat raspunsul ei ascultandu-I gandurile, dar nu vedeam decat un drum lung prin padure, apoi o poienita minunata si o casuta mica pazind poienita. Apoi nu am mai putut citi decat versurile melodiei preferate a lui Alice, ma bloca pesemne…
-Ce-a fost aia Alice?
- Nimic…nimic…a spus stanjenita.
-Stiu ce am vazut. Ce e cu casuta aceea? Poienita…Stai putin, unde sunt Esme si Emmet?
-Pai..ar fi trebuit sa fie o surpriza.. Esme a gasit o casuta in timp ce era la vanatoare si vroia sa v-o dea cadou tie si Bellei, de ziua ei, pe 13 sept. Stiu ca va ramane la varsta de 18 ani, dar eu tot vreau sa primeasca cadouri. Din moment ce nu pot face o petrecere pt ea….macar casuta va fi gata la timp. Esme si Emmet se ocupa de asta. E aproape gata. Si in plus..si tu trebuie sa ii dai masina care i-ai cumparat-o c masina “de dupa”. Totul va fi perfect .Vad asta…si mai vad ca nu va fi prea suparata, ceea ce e bine.
Am chicotit amandoi si am ramas privind-o cum pare adormita intr-un somn adanc.
Mai tarziu, cand déjà se innoptase, m-am indreptat inspre biroul lui Carlisle ca sa vorbesc cu el, aveam destule griji si nelamuriri.
“Ce e fiule? De ce esti ingrijorat?’’
-Carlisle, Bellei abia ii mai pot simti mirosul de morfina si cu toate astea, ea nu a dat pana acuma nicun semn ca ar fi mai bn decat ieri.De fapt, inima ii bate asa de repede, incat parca astept sa I se opreasca de tot si..si…
-Bella este bine, veninul isi face efectul, nu ai de ce sa te ingrijorezi, esti doar nerabdator.
-Si Renesmee…
-Renesmee creste foarte repede, suntem nevoiti sa o masuram de 4 ori pe zi pt a-I monitoriza cresterea. A crescut mai mult de 7 cm de cand s-a nascut…nu vr sa ma gandesc in cat timp va ajunge la maturitate..
-Dar déjà intelege cateva cuvinte, este foarte agera, poti vorbi cu ea si intelege perfect…Si de parca nu mi-ar ajunge toate astea, acum si cainele ala, Jacob, s-a indragostit de ea…
-Pana nu vom cerceta mai bine cazul copilei, nu trebuie sa te ingrijorezi. Bucura-te de ea in fiecare clipa si nu mai te gandi la asta, vom gasi raspuns la toate…
M-am indreptat inspre usa dar am ramas ganditor in prag…stiam ce spusese Carlisle de fapt…sa ma bucur de fetita mea cat apucam ,pt ca va avea o viata scurta, la ritmul sau de crestere..Eram asa de mahnit…dar stiam ca nu ma pot da batut.Vom gasi o solutie.Tata avea dreptate. O ducem noi la cap si cu asta.
“du-te Edward, totul va fi bine, iti promit”
Dupa cateva ore, Jacob a plecat chemat de haita, si eu am luat-o pe Renesmee care adormise déjà in bratele mele si am plecat amndoi sa o veghem pe mama ei.Stiam ca nu are de unde sa stie ca sunt alaturi de ea, dar pur si simplu nu suportam sa fie departe de mine.
Nu mai vanasem de o bucata buna de vreme si probabil cearcanele mele erau foarte profunde, dar ma gandeam cu groaza sa plec de langa sotia mea..Daca se trezea? Sau mai rau, daca se intampla ceva cu ea? Ceva rau…?Trebuia sa stau acolo, vanatul mai putea astepta. Alice statea alaturi de mine si amandoi o priveam pe Bella cu gandurile pierdute in alta parte.
Dintr-o data, mirosul de morfina disparu complet. M-am uitat in ochii lui alice si ea intr-ai mei, si nu am scos nicio vorba niciunul. Am mangaiat-o pe Bella mea pe crestet, indreptandu-I cele cateva fire care ii stateau incomod pe gat, dar nu se intampla nimic.
Ii vedeam pe fata ca se da o lupta inlauntrul ei si vroiam sa o ajut, sa dau eu lupta in locul ei, ca ea sa nu sufere deloc . Ii strangeam mana in palmele mele reci si ii ascultam inima cum bate. Niciodata nu fusese mai rapida ca acum. Eram speriat, si ingrijorat. Ma blocasem , asteptand urmatorul pas, asteptand sa vad ce se intampla cu ea. Inima ii batea asa de repede incat aproape nu mai puteam deosebi bataile intre ele, devenisera una singura.
Si atunci, s-a oprit.