Capitolul 3- Arzand

Mi se paruse. Era ceva neobisnuit pt un vampir, dar chiar se intamplase! Inima ei se oprise pt doar o fractiune de secunda, parca pt a prinde puteri noi. Apoi o lua la galop intr-adevar, nu o mai auzisem niciodata batand asa de repede. Eram speriat si ingrijorat, si ma asteptam din clipa in clipa sa ii sara inimioara din piept. M-am ridicat in picioare si m-am dus mai aproape de ea ca sa o mangai pe cap, si mi s-a parut mai rece ca niciodata. Finalul procesului era aproape.

In decursul a doua zile de cand ea se transforma, nici macar nu apucasem sa ma uit cu adevarat la fata ei frumoasa, pt ca fusesem prea ingrijorat de sanatatea ei . Dar chipul ei era mai rapitor ca niciodata, si nu puteam sa nu ma gandesc sis a nu fiu fericit in gandul meu ca ea va fi alaturi de mine pt o eternitate, ac era sotia mea si era asa de frumoasa. Era mai mult decat frumoasa , era superba! De fiecare data cand ii priveam trasaturile fetei, mi se oprea respiratia si uitam de tot ce este in jurul meu. Si nu-mi doream decat ca totul sa se termine mai repede si sa ii simt din nou trupup in bratele mele doritoare.

Acum eram speriat. Eram ingrijorat. Eram mahnit si furios.Nici nu am simtit cand Alice plecase de langa mine si acum intra pe usa urmata de Carlisle. Vedea ingrijorarea din ochii mei, desi gandurile lui ma linisteau pt ca el nu era ingrijorat. I-a luat Bellei incheietura in maini atingand-o incet.

-Tot nici o schimbare?

-Nu.

Se intinse mai aproape de Bella pt a-I simti mirosul. Eu nu mai simteam mirosul de morfina de cateva ore, dar el stia mult mai bine ca mine ce face.

-Nu mai miroase deloc a morfina.

-Stiu. Deci aveam dreptate. De ce nu se termina totul mai repede? Eram impacientat. De ce dureaza atat? Mi se parea o vesnicie ca trecuse de cand o stransesem cu dragoste in brate si de cand ii simtisem dulceata buzelor pe ale mele.

-Bella? Ma auzi?

Incepeam sa devin paranoic, cred. Mi se parea ca vr sa imi raspunda, ca tanjeste si ea dupa mine, dar nu poate. Uitandu-ma la chipul ei am observant ca nu o trada nicio miscare, nici macar una mica. Si eu nu mai aveam rabdare deloc.

-Bella? Bella, iubirea mea? Poti sa deschizi ochii? Poti sa ma strangi de mana? Mi-am pus palma in mana ei, asteptand si sperand ca poate vocea mea care nu o mai auzise de cateva zile sa o faca sa treaca prin asta mai repede, dar nici macar nu stiam daca ma poate auzi, desi instinctul imi spunea ca este inr-un fel sau poate nu, prezenta cu noi.

Nu stiam unde duc toate astea. Imi era asa de frica sa nu o pierd, stiam cum e fara ea si nu vroiam sa se mai intample asta vreodata.Dar nu mai stiam ce sa cred.

-Poate..Carlisle, poate ca am actionat prea tarziu.

Speram din tot sufletul meu sa nu fie adevarat dar trebuia sa intreb pt ca nu mai stiam nimic in acel moment.

-Asculta-I inima, Edward. E chiar mai puternica decat era a lui Emmet.Nu am mai auzit niciodata ceva ‘atat de plin de viata’.Va fi foarte bine.

Suferise atatea necazuri inainte de transformare, toate oasele ei rupte, coloana…O sa fie intr-adevar bine? Vroiam sa o stiu in siguranta si sanatoasa.

-Si ..coloana ei?
-Ranile ei nu au fost cu mult mai grave decat ale lui Esme.Veninul o va vindeca la fel cum s-a intamplat cu Esme.

-Dar e atat de nemiscata!! Sigur am facut ceva gresit!

Stiam ca morfina ar fi trebuit sa aiba un effect asupra ei, pt ac sa nu mai sufere din cauza imprastierii veninului…dar stiam ca un om care se transforma in vampire se zvarcolea de durere. Imi aminteam cat suferisem eu atuncea! Durerea era de nesuportat! Ma simteam strans pe un rug intre flacari, batut, calcat de un tir, toate impreuna. Dar ea era complet nemiscata, nici pieptul nu I se misca cutoate ca inima ei inca dadea un maraton acolo.

-Sau ceva bine, Edward. Fiule, ai facut tot ce as fi putut face eu si chiar mai mult. Nu sunt sigur ca eu as fi avut perseverenta si credinta de care a fost nevoie ca sa o salvez. Inceteaza sa te mai acuzi. Bella va fi bine.

Nu am putut decat sa ii raspund cu o soapta indurerata, sfasiata de grija.

-Trebuie sa fie in agonie.

-Nu stim asta. A avut atat de multa morfina in organism!Nu stim ce effect are asupra experientei ei.

Mi-am pus usor mana pe bratul ei, numai ca sa ma simt mai aproape de ea.

-Bella, te iubesc. Bella, imi pare rau.

Si de cate nu imi parea rau. Imi parea rau ca nu fiusesem indeauns de puternica sa o parasesc de la inceput sis a nu o fac sa se indragosteasca de mine. Imi parea rau ca se punea in pericol de cate ori era cu mine. Imi parea rau ca o parasisem cand déjà legatura noastra era prea stransa ca sa fie dezlegata si ca ranile care eu ii le deschisesem fusesera alinate de un varcolac.Imi parea rau ca o lasasem insarcinata cu un copil care ii facuse atata rau si care o adusese in pragul mortii. Toate din vina mea. In loc sa fie fericita asa cum imi doream eu, mereu o faceam sa sufere.

Si acum, ii furasem sufletul. Viata. Caldura din obraji, si inocenta.Si stangacia atat de adorabila. Eram un monstru, dar stiam asta déjà.

Jos ii puteam auzi pe Jacob si pe Rosalie certandu-se. Mi-am amintit ca draga mea Bella nu stia ca cel mai bun prieten al ei se imprintase cu minunata sa fiica. Ma intrebam ce va face cand va afla. Oare il va mai iubi pe Jacob la fel ca inainte? Oare va accepta cu usurinta faptul ca Jacob vrea ca el si Renesmee sa fie un cuplu pe viitor? Nici eu nu acceptasem asta cu adevarat, dare eu nu aveam sentimentele Bellei pt Jake. Ma intrebam oare daca, ca vampire nou-nascut, se va infuria. La acelasi lucru se gandea si Carlisle.

Jos inca se auzeau zgomote, semn ca cainele si sora mea inca se ciondaneau. Nu se puteau suporta. Emmet intervenise, si ii puteam auzi gandurile lui Esme: “Edward, poti sa vii putin? Poate reusesti sa calmezi spiritele aici. Tu te intelegi cu Jacob mai bine ca noi, fiul meu”

-Nu, raman langa ea.Se descurca si singuri.

-O situatie interesanta, si eu care credeam ca le-am vazut cam pe toate.

-O sa ma ocup de asta mai tarziu. Acum ne apucam de asta, am spus intinzandu-ma si luandu-I mana firava in palmele mele reci.

-Sunt sigur ca noi 5 vom reusi sa evitam varsarea de sange.

Chiar ma intrebam cum va reactiona Bella cand va afla ca Jacob s-a indragostit de bebelusa ei.

-Nu stiu de partea cui sa fiu.Mi-ar placea sa ii bat pe amndoi.In fine, mai tarziu.

-Ma intreb ce va crede Bella-departea cui va fi, murmura Carlisle.

Am chicotot pt ca exact la asta ma gandeam si eu.

-Sunt sigur ca ma va surprinde.Asa face intotdeauna.

Carlisle trecu incet pe langa noi si iesi pe usa. M-am asezat in genunchi la capataiul sotiei mele si Alice se aseza langa ea pe canapea. Ne-am mai relaxat amandoi si incepusem sa respire din nou, regulat. Ma multumeam cu mirosul Bellei atat de imbatator, si eram usurat ca nu mai simteam arsura din gat deoarece mirosul ei devenise aproape ca al unui vampir. Bineinteles, imi va lipsi aroma ei pura, de om, care fusese atat de intense pt mine, dar acum imi va fi mai usor, extrem de usor.Toate vor merge de la sine, si eu nu va mai trebui sa fiu stramtorat ca pana acum, voi putea fi creatura care sunt cu adevarat, alaturi de iubita mea Isabella.

Alice avea viziuni odata la cateva minute si I le urmaream cunesat, pt ca ma interesa sa vad cum va fi Bella mea.Dar mai mult contatimpul. Ma sufoca, mai mult ca niciodata. Nu credeam ca poate conta timpul pt un nemuritor, dar eu eram atat de suparat ca trece greu, ca imi venea sa urlu. Ma multumeam sa sufar in mine, ca sa nu ii fac nefericiti si pe cei din casa.

Viziunile lui Alice cu Bella deveneau tot mai clare, reuseam sa I deslusesc silueta gratioasa, si era alaturi de mine. Totul va fi bine.Toate se rezolva pana al urma. Incepeam sa fiu usurat. Apoi mi-am amintit ca dragostea mea inca este tintuita la pat si am fost din nou ingrijorat.

-Cat mai dureaza?

-Nu mult.Vezi cat de clara devine? Pot sa o vad mult mai bine.

Alice ofta si citeam in gandurile ei ingrijorarea, si ea o iubea pe Bella, aproape la fel de mult ca mine. Era sora ei, si cea mai buna prietena. Dar ceea ce o supara cu adevarat era ca nu putea vedea viitorul din cauza varcolacilor care ne bantuiau padurea de langa casa.

“Of, ce ti-e si cu cainii stia.De cand sunt ei aici..parca am pierdut semnalul.Ma tot bruiaza..Afurisitii…”

-Tot mai esti amarata?

-Da, mersi ca mi-ai reamintit.Si tu ai fi suparat daca ti-ai da seama ca esti incatusat de natura ta. Ii vad pe vampiri cel mai bine pentru ca sunt unul dintre ei; ii vad pe oameni pt ca am fost om.Dar nu pot vedea corciturile astea ciudate pt ca nu sunt nimic din ce am trait eu! Of!!

-Concentreaza-te ,Alice!

-Corect.Bella e chiar prea usor de vazut.

Si am tacut ca sa ii urmaresc viziunile. O vedeam pe Bella alaturi de mine, fugind amandoi prin padure, tinadu-ne de mana.Apoi alta viziune cu noi doi, sarutandu-ne patimas.Ochii Bellei in ochii mei.Imi placea ce vedeam.

-Chiar va fi bine, am soptit umpic usurat.

-Sigur ca va fi.

-Nu erai atat de sigura acum 2 zile. M-am uitat urat la Alice.

-Nu puteam vedea bine acum 2 zile.Dar acum ca a scapat de petele negre, si stiam ca se refera la Renesmee, pt ca in timpul sarcinii ii daduse dureri de cap, e floare la ureche.

-Te poti concentra pt mine? Pe ceas, da-mi o estimare… Eram atat de nerabdator sa o am pe Bella mea, nu imi placea de ea asa nemiscata si intinsa pe pat.

-Esti atat de nerabdator! Bine, lasa-ma o secunda…

-Multumesc, Alice. Eram mai linistit in sinea mea, chiar putin bucuros.Nu vedea ca va mai dura prea mult, poate cateva minute.Mai puteam indura atat.

-Va fi uimitoare, spuse Alice cu adoratie.

Am mormait si eu-Intotdeauna a fost.-Stii la ce ma refer. Uita-te la ea.

Am privit-o amandoi cu dragoste apoi Alice s-a ridicat si a iesit din camera, plutind pe scari.

Auzeam tot ceea ce se intampla jos, acum ca eram atent si la altceva inafara de iubita mea sotie, de care imi era foarte dor.

Emmet urmarea meciul de baschet de la televizor, The Mariners, castigau la diferenta de 2 puncte, iar Rosalie si cu Jacob se certau care sa o tina pe Renesmee in brate.

Se facuse liniste, si nu faceam decat sa o privesc nesatul pe Bella mea. Eram atat de apropiat de ea, ca 2 suflete-pereche, incat simteam si eu aproape prin ce trece acum. Din fericire, parca focul se stingea, deci totul nu va mai dura mult. Dar cred ca ma inselasem, pt ca noi bubuituri foarte puternica razbateau din pieptul Bellei, inima ei se dezlantuia.

-Carlisle. Inima Bellei batea cu o viteza furioasa.

Pana cand mi-am terminat gandul, Carlisle si Alice intrara in camera, Carlisle se puse in dreapta Bellei, cu Alice in spatele lui.

-Ascultati. Vroiam sa fiu sigur daca nu am devenit cumva paranoic, din cauza grijii.

-Aha, spuse Carlisle .Aproape s-a terminat.

M-am linistit. Nu mai fusesem asa de calm de aproape 2 luni.

-In curand, spuse si Alice. Vedea ca nu mai dureaza mult.II aduc si pe ceilalti?Sa o rog pe Rosalie..?

Trebuia sa o tinem pe Renesmee departe e Bella, pt ca era un nou-nascut si fiica noastra mirosea destul de puternic a om. Eu am puteam controla, totusi era fiica mea si mirosul ei nu am atragea atat de tare, dar oare Bella ar fi facut fata? Totul era asa de nou pt ea, va vedea lumea cu alti ochi, la propriu.

-Da, tine bebelusa deoparte.

Si atunci, degetele Bellei se miscara, si mi-am indreptat repede mana ca sa o tip e a ei, ca sa stie ca nu este singura si ca este totul bine. Ne-am oprit din respirat odata cu gestul Bellei. Trebuia sa stie ca nu e singura, ca sunt alaturi de ea, asa cum ii promisesem mereu.

-Bella? Bella, iubito?

-Ii aduc imediat pe toti, spuse Alice, si am auzit freamatul aerului cand a tasnit din camera.

Apoi bataile inimii ei au devenit una singura, o singura nota.

Am privit-o cu dragoste, asa cum faceam mereu.Ceilalti ajunsesera in camera, si se aliniasera la perete, asteptand si ei sfarsitul.

Respiram usor asupra Bellei, stiind ca mirosul respiratiei mele o linistea.

Ascultam cu infrigurare cum inima ei incepu sa bata incet, mai incet, apoi se mai impiedica de 2 ori si mai batu foarte incet, pt ultima oara.

Apoi linistea se lasa in camera.Nu se auzeau nici macar respiratiile noastre, nici a Bellei. O priveam cat de frumoasa devenise, mai frumoasa ca niciodata, avea toate trasaturile fetei ei minunate de o mie de ori mai detaliate ca pana acum. Si acum nu ma puteam gandi decat la momentul cand o voi saruta din nou, fara a fi nevoie sa am grija ca sa nu o ranesc.

In timp ce toata atentia mea era indreptata inspre sotia mea iubita, Bella deschise ochii pt prima oara, ca vampir.

Capitolul 2 - Asteptare

Capitolul 2- Asteptare

Noaptea a trecut repede. Mi-am petrecut-o urmarind-o pe iubita mea Bella, stand la capataiul ei numai ca sa vad ca I e bine…Mi-as fi dorit mai mult ca oricand sa I pot citi gandurile, pentru ca nu stiam daca sufera sau nu, datorita procesului de transformare. Da, se transforma intr-un vampir, se transforma intr-un monstru, dar asta fusese tot ce isi dorise…si o priveam stand nemiscata pe canapeaua mea, mai frumoasa ca oricand.
Cat de mult mi-as fi dorit sa ramana om! As fi stat laturi de ea pana la adancile ei batraneti, apoi as fi urmat-o in lumea de dincolo, oriunde s-ar fi dus… Sau poate ca ea s-ar fi dus in rai, si eu in iad,pentru ca eu eram un monstru insetat de sange, dar ea…ea era cea mai deosebita faptura care existase vreodata. Dar as fi urmat-o negresit.
Nici macar nu apucasem sa imi iau adio de la roseata din obrajii ei care imi incalzea mainile reci…sau de privirea ei in care ma pierdeam…cu toate ca fiica noastra avea exact ochii ei… Nu va mai fi la fel, stangace, impiedicata, timida si prostuta, si om…Dar cel putin stiam ca nu am pierdut-o, ci ca am salvat-o de la moarte si va fi alaturi de mine pentru totdeauna, pentru o eternitate…Alaturi de fiica noastra, o adevarata familie…
Cand primele raze ale soarelui revenira la ferestrele noastre, am auzit zgomot la parter, Rose era in alerta si ii puteam auzi pasii lui Carlisle coborand de la el din birou. Am coborat si eu , stiam déjà ce se intampla.
“Cat creste mititica asta, trebuie sa facem masuratori”, gandi Carlisle cu un centimetru in brate. Nu avea nevoie de nicio foaie, pt ca avea cea mai buna memorie. Lua centimetrul si ii masura trupusorul, apoi ii masura si capul.Deja arata ca un copilas de 2, 3 saptamani poate…si ea nu avea decat cateva ore.
Se dezvolta foarte repede, vedeam asta cu ochii mei, ora de ora. Crescuse cu aproape 5 centimetri, si buclele blonde ii cadeau pe umeri cu 10 mmmai mult decat ieri cand o luasem pentru prima oara in brate. Ma obisnuisem déjà cu mirosul ei imbietor, pt ca o parte din noapte , in timp ce o supravegheam pe draga mea Bella, ea dormise in bratele mele, si eu ii puteam gandurile, desi pe ale mamei ei nu. Avea vise foarte colorate, pajisti si gradini pastelate, vise nevinovate….
Rose se straduia acum, fara niciun folos insa sa ii dea mancare de om..ma intrebam de ce nu ii place, oare pt ea avea acelasi gust de pamant cum avea si pt mine ? Sau era doar un bebelus rasfatat ca si toti ceilalti?
“bleah…nu imi place…mi-e sete…” gandea Renesmee, si intr-adevar, dupa, Rose a pierdut lupta, si a fugit in bucatarie, intorcandu-se cu un pahar de sange din care fetita mea a inceput sa suga cu sete. Era totusi o problema in asta.. ma bucuram ca are apetit, dar sangele nostru donat, pe care il cumparase Carlisle, era pe terminate, si ea inca nu stia sa vaneze…
Dar asta era cea mai mica problema la care trebuia sa ma gandesc in acest moment.
“vezi ca vin strigoiule, trebuie sa o vad pe Renesmee..nu mai pot sta departe de ea…Seth, dormi, ai patrulat toata noaptea”
Am marait necajit si cand toti din camera s-au uitat la mine, le-am soptit;
-Jacob, vine aici.Sa o vada pe Renesmee….Nu imi place asta, nu imi place deloc….
Stiau déjà ca Jake se indragostise de fetita mea, de fapt..pretindea ca este sufletul lui pereche. Vazusem cu ochii mei cum o privea de parca era un orb care vede pt prima data lumina, dar nu vroiam sa cred asta. Eram indignat, si putin amuzat, Doamne, baiatul asta se indragosteste de tot ce iubesc eu…Era o ironie a sortii, nu mai scapam odata de el. Inca ma infuriam la gandul ca renuntase asa de usor la Bella, cand era pe patul unde nascuse, si eu ma luptam sa o tin in viata…el plecase, si o lasase, spunand simplu ca nu mai are nicio legatura cu ea….
Gandurile mi-au fost intrerupte de mirosul sau de caine. Carlisle, mult mai diplomat ca mine, s-a dus sa ii deschisa usa. L-am privit in ochi cand am auzit primul sau pas in casa, si nu parea ca vr sa iste o cearta, doar privirea lui scruta intreaga camera cautand-o pe Renesmee. Puteam auzi asta in gandurile lui. Si, spre nemultumirea mea, ii era dor de ea si nu vroia decat sa vada ca ii este bine, si ca este in siguranta.

Renesmee ramasese in bratele lui Rosalie si m-am indreptat inspre usa, sa vb cu Jacob care ramasese pironit in prag. M-am gandit ca un salut politicos nu ar strica:
-Salut, Jacob. Renesmee este bine, ai venit degeaba.
- Nu am venit degeaba deloc. Am venit sa o vad, si sa vad cu ochii mei ca este bine. O iubesc, si vr sa o strang in brate. Accepta asta, nici eu nu as fi vrut sa se intample asa.
-Nu gandesti! Este un copil! Este un copil pe jumatate vampir, si tu esti un varcolac! Cum se poate asa ceva? De fapt, stiam ca este adevarat inca din prima clipa cand o vazuse pe Renesmee, era simplu de stiut asta, pt ca ii citeam gandurile, si nu putea minti.. Dar cum era posibil sa se imprinteze un varcolac cu un vampir? Ma rog, jumatate de vampir…cu fetita mea. Am suierat printre dinti…
-Uite, ti-am mai spus, nici mie nu imi place asta, dar nu am avut de ales! O simteam ca ma atrage inspre ea inca de cand ma luptam ca inima Bellei sa bata in continuare! Ii simteam prezenta in alta camera ca o aura! La naiba, este copilasul fetei pe care am iubit-o mai mult decat viata mea! Dar acum. .acum ea este centrul existentei mele, si motivul pentru care traiesc acum este sa o fac fericita, sa ii implinesc toate dorintele, sa aiba in mine cel mai bun prieten. Vreau numai sa fie bine! Sa fie fericita! Nu iti doresti si tu asta?
Daca cainele punea problema asa, trebuia sa recunosc ca si eu ii doream tot binele din lume, o iubeam aproape la fel de mult cum o iubeam pe Bella mea, si simteam nevoia sa o protejez si sa o veghez..la fel cum am facut atata timp cu iubita mea proaspat sotie, care nu va mai avea nevoie sa o veghez niciodata, pt ca nu va mai dormi, si nu va mai visa…
L-am privit adanc in ochi si resemnat, i-am spus lui Rose:
-Rosalie, da-i-o pe Renesmee lui Jacob, vrea sa o tina in brate.
“nici gand, Edward nu i-o dau pe nepotica mea cainelui asta!”
-Rose, te rog….De astazi, Jacob o sa vina mai des..Am auzit rapid” pff..mai des…vrei sa spui ca o sa vin zilnic…adik o sa plec de aici numai cand sunt dat afara…” Am marait si am continuat:
- Jacob isi va petrece timpul mai des aici, ca sa stea cu Renesmee. Am acceptat faptul ca vietile lor sunt impreunate. Oricum , nu ne putem impotrivi acestui lucru, indiferent daca vrem sau nu…Asa ca te rog, da-i-o pe Renesmee…
In mine se dadea o lupta. Toate acele cuvinte le spusesem pt Rosalie, dar de fapt vroiam sa ma conving pe mine insumi, nu imi convenea deloc situatia, dar intr-adevar, nu puteam face nimic…nu ma puteam impotrivi acestei legaturi.. Renesmee si Jacob..Jacob si Renesmee.. Am scuturat capul repede sa imi inlatur gandul.
Rose intinse suparata mainile si i-o intinse pe Renesmee lui Jacob. Am vazut sclipirea din ochii lui cand o lua pt prima data in brate. Stiam ca simte ceea ce am simtit si eu cand am luat-o in brate pt prima oara, pt ca avea in gand acelasi lucru ca si mine la acel moment….
“cat este de frumoasa….a crescut…dar este bine! Ce ochisori frumosi, cei mai frumosi..Ai imprumutat ochii mamei tale Renesmee, si buzele la fel! Esti deosebita! Te iubesc ! Te ador, si asta nu se va schimba niciodata!”
Eram pe cale sa ma infurii din nou, dar gandurile ce urmara m-au facut sa tac si sa stau la locul meu uitandu-ma neputincios…grija, protective, adoratie..ce puteam sa fac.. asta era…
Am lasat-o pe Rose stand de paza la parter, sperand ca o sa se certe cu el si ii rupe capul ala de pe umeri, si vedeam ca si ea gandeste acelasi lucru, dar de fapt, adanc..foarte adanc, nu imi doream asta cu adevarat. Inca ma simteam vinovat fata de el, desi nu mai aveam niciun motiv, ma revansasem indeajuns…
Am fugit sus, inapoi la mine in camera, pt ca déjà imi era dor sa ii vad chipul minunatei mele sotii… abia asteptam sa se trezeasca si sa o pot saruta din nou, ganduri si ganduri imi derulau in minte, care mai de care mai animate, incat nu ma puteam opri la niciunul.. Am intins mana si i-am atins incet obrazul, si era rece, cu toate ca ii auzeam inima galopand. Nu ii mai batuse niciodata asa de repede, si ma temeam ca o sa bata asa de repede pana se va opri, ca si cum ar fi fara combustibil, dar nu ar fi acela noul inceput, pt ca nu ar deveni vampir, ci ar muri, invinsa de toate greutatile prin care trecuse , ca om fiind, plapanda si sensibila, si mai ales nemuritoare…
Dar nu ma puteam gandi la asa ceva…eram ingrijorat, dar partea rationala din mine stia ca veninul isi face efectul, pana la urma puteam simti pe sub pielea ei fina si subtire de alabastru schimbarile prin care trecea organismul ei. Sangele ei inca imi provoca sete si o arsura persistenta in gat insa ma obisnuisem intr-atat cu ea incat facea parte din personalitatea mea…
De fiecare data cand ii mangaiam dragastos obrazul si umarul, nu mai tresara asa cum eram obisnuit,si asta ma intrista, desi stiam adevaratul din spatele acestui lucru; durerea ei launtrica era prea mare ca sa simta atingerile mele usoare, si morfina inca isi facea efectul, ii puteam simti mirosul emanat prin pielea ei de catifea..Speram sa fie indeajuns de multa morfina sa faca fata durerii provocate de transformarea in vampir, pt ca nu vroiam sa sufere nici macar o secunda…macar stateam la capataiul ei sperand ca este bine si ca in curand, foarte curand, o voi lua din nou in brate si ea imi va raspunde la strangere la fel de lacoma ca si mine.
De buzele ei imi era cel mai dor…nu pt ca nu i le puteam saruta si acum, cat timp era intinsa acolo pe canapea si nemiscata..dar fara ca ea sa imi raspunda la sarut acesta nu ar mai fi avut niciun farmec..asa ca nu imi ramasese decat sa ii trasez forma frumoasa a buzelor cu buricul degetului si sa ma minunez inca o data ca acea femeie frumoasa era, ei bine, sotia mea, femeia mea, confidenta mea pt totdeauna.
-Esti bine, Edward?
-Sunt bine, ingrijorat..retrag..foarte ingrijorat, dar sunt bine. Tu ce faci Alice?
Am asteptat raspunsul ei ascultandu-I gandurile, dar nu vedeam decat un drum lung prin padure, apoi o poienita minunata si o casuta mica pazind poienita. Apoi nu am mai putut citi decat versurile melodiei preferate a lui Alice, ma bloca pesemne…
-Ce-a fost aia Alice?
- Nimic…nimic…a spus stanjenita.
-Stiu ce am vazut. Ce e cu casuta aceea? Poienita…Stai putin, unde sunt Esme si Emmet?
-Pai..ar fi trebuit sa fie o surpriza.. Esme a gasit o casuta in timp ce era la vanatoare si vroia sa v-o dea cadou tie si Bellei, de ziua ei, pe 13 sept. Stiu ca va ramane la varsta de 18 ani, dar eu tot vreau sa primeasca cadouri. Din moment ce nu pot face o petrecere pt ea….macar casuta va fi gata la timp. Esme si Emmet se ocupa de asta. E aproape gata. Si in plus..si tu trebuie sa ii dai masina care i-ai cumparat-o c masina “de dupa”. Totul va fi perfect .Vad asta…si mai vad ca nu va fi prea suparata, ceea ce e bine.
Am chicotit amandoi si am ramas privind-o cum pare adormita intr-un somn adanc.
Mai tarziu, cand déjà se innoptase, m-am indreptat inspre biroul lui Carlisle ca sa vorbesc cu el, aveam destule griji si nelamuriri.
“Ce e fiule? De ce esti ingrijorat?’’
-Carlisle, Bellei abia ii mai pot simti mirosul de morfina si cu toate astea, ea nu a dat pana acuma nicun semn ca ar fi mai bn decat ieri.De fapt, inima ii bate asa de repede, incat parca astept sa I se opreasca de tot si..si…
-Bella este bine, veninul isi face efectul, nu ai de ce sa te ingrijorezi, esti doar nerabdator.
-Si Renesmee…
-Renesmee creste foarte repede, suntem nevoiti sa o masuram de 4 ori pe zi pt a-I monitoriza cresterea. A crescut mai mult de 7 cm de cand s-a nascut…nu vr sa ma gandesc in cat timp va ajunge la maturitate..
-Dar déjà intelege cateva cuvinte, este foarte agera, poti vorbi cu ea si intelege perfect…Si de parca nu mi-ar ajunge toate astea, acum si cainele ala, Jacob, s-a indragostit de ea…
-Pana nu vom cerceta mai bine cazul copilei, nu trebuie sa te ingrijorezi. Bucura-te de ea in fiecare clipa si nu mai te gandi la asta, vom gasi raspuns la toate…
M-am indreptat inspre usa dar am ramas ganditor in prag…stiam ce spusese Carlisle de fapt…sa ma bucur de fetita mea cat apucam ,pt ca va avea o viata scurta, la ritmul sau de crestere..Eram asa de mahnit…dar stiam ca nu ma pot da batut.Vom gasi o solutie.Tata avea dreptate. O ducem noi la cap si cu asta.
“du-te Edward, totul va fi bine, iti promit”
Dupa cateva ore, Jacob a plecat chemat de haita, si eu am luat-o pe Renesmee care adormise déjà in bratele mele si am plecat amndoi sa o veghem pe mama ei.Stiam ca nu are de unde sa stie ca sunt alaturi de ea, dar pur si simplu nu suportam sa fie departe de mine.
Nu mai vanasem de o bucata buna de vreme si probabil cearcanele mele erau foarte profunde, dar ma gandeam cu groaza sa plec de langa sotia mea..Daca se trezea? Sau mai rau, daca se intampla ceva cu ea? Ceva rau…?Trebuia sa stau acolo, vanatul mai putea astepta. Alice statea alaturi de mine si amandoi o priveam pe Bella cu gandurile pierdute in alta parte.
Dintr-o data, mirosul de morfina disparu complet. M-am uitat in ochii lui alice si ea intr-ai mei, si nu am scos nicio vorba niciunul. Am mangaiat-o pe Bella mea pe crestet, indreptandu-I cele cateva fire care ii stateau incomod pe gat, dar nu se intampla nimic.
Ii vedeam pe fata ca se da o lupta inlauntrul ei si vroiam sa o ajut, sa dau eu lupta in locul ei, ca ea sa nu sufere deloc . Ii strangeam mana in palmele mele reci si ii ascultam inima cum bate. Niciodata nu fusese mai rapida ca acum. Eram speriat, si ingrijorat. Ma blocasem , asteptand urmatorul pas, asteptand sa vad ce se intampla cu ea. Inima ii batea asa de repede incat aproape nu mai puteam deosebi bataile intre ele, devenisera una singura.
Si atunci, s-a oprit.

Primul Capitol - Inceputul

Timp de aproape un secol, viata mea fusese pustie. Aveam puteri neobisnuite: viteza uimitoare si forta nemaivazuta si aveam alaturi de mine cea mai deosebita si iubitoare familie pe care si-ar dori-o cineva vreodata, care erau alaturi de mine indifferent de ce s-ar fi putut intampla. Dar nu ma puteam bucura de toate astea deoarece viata mea era incompleta, si nu stiam ce lipseste cu adevarat.

Pana am intalnit-o pe ea, si ea a fost cea care mi-a luminat viitorul si mi-a regasit sufletul si sentimentele omenesti care mocnisera in mine de atata timp…

Cunoscusem alaturi de ea fericirea, gelozia, grija si mai ales iubirea suprema. O iubeam mai mult decat orice pe lume si stiam ca asta nu se va schimba niciodata.

Dar cosmarul meu cel mai de temut tocmai se intamplase, indiferent ce facusem ca sa impiedic asta: Bella mea, iubirea mea, sotia mea, viata mea statea inerta in bratele mele suferind, si pt cateva clipe nu i-am mai auzit bataile inimii, muzica care o adoram sa o ascult si care imi dadea putere sa trec peste orice…

Trebuia sa lupt sa o pastrez in viata , nu o puteam pierde, viata mea nu mai avea niciun sens fara ea alaturi de mine, si stiam ca intr- o lume in care ea nu ar mai fi trait nu mi-as fi gasit rostul, ar fi trebuit sa o urmez oriunde s-ar fi dus. Vietile noastre erau impletite intr-un singur fir.

Jacob, prietenul sau cel mai bun, se lupta alaturi de mine sa o tina in viata, pompandu-I inima obosita dupa atatea greutati. Dar stiam amandoi ca ne luptam sa trezim la viata un cadavru.

I-am auzit gandurile lui Jacob, “doar atat a mai ramas din Bella , fata pe care o iubesc, si fata pe care o iubeste si el.Nu o mai putem salva, Stiu ca este prea tarziu, este moarta déjà. Si-a incalcat promisiunea, inima ei nu a mai batut asa cum mi-a promis..Nu mai pot simti nici legatura care ma leaga de ea de atat timp. Pt ce sa mai stau alaturi de ea? “

Ma simteam furios. Cum putea sa o lase balta? Ea traia, trebuia sa traiasca, nu vroiam sa cred cu adevarat ca trupul sau frumos si fin nu mai are suflare. Trebuie sa lupt, este tot ce mi-a mai ramas. Daca ea moare, am sa gasesc orice cale ca sa ii urmez drumul...

“ Pleaca de aici, du-te atunci” i-am spus nervos lui Jacob care renuntase sa mai lupte, Eram furios pe el, cum putea sa renunte asa de usor la iubirea lui , la prietena lui cea mai buna? I-am dat mana la o parte si o rupture s-a auzit, se pare ca era vreun deget de-al lui.

Ii apasam inima, asteptand sa bata din nou sis a-I pompeze sangele in vene, eram disperat sa o ajut si sa-I readuc suflarea inapoi pe buze.

Am marait incet, cu furie, catre Jacob:” nu e moarta, totul va fi bine” cu toate ca nu stiam cu adevarat daca se mai intampla asta, tot ce stiam era ca trebuia sa lupt, sa stiu ca am facut orice am putut s o salvez.

De ce alesese calea asta? De ce trebuise sa se sacrifice? De ce mi-a facut asta ? Stia ca o iubesc mai mult decat viata mea si decat sufletul meu, pt ea as fi renuntat inca o data la el numai sa stiu ca ea este bine , in siguranta…Eram sfasiat de durere inlauntrul meu si nu mai vedeam nimic in fata ochilor de furie si de durere. Daca as fi putut, stiam ca as fi plans, dar ochii mei erau uscati ca intotdeauna..

Incepeam sa ma simt pustiit dar nu renuntam la ea, stiam adanc in sufletul meu ca voi reusi sa o salvez, trebuia sa fac asta, stiam ca o pot face!

Memoriile ultimelor ore din viata frumoasei mele imi napadisera creierul: tipatul ei sfasietor cand copilul s-a zbatut sa iasa pt prima oara din culcusul care il avusese pt mai bine de 4 sapt , momentul cand s-a prabusit , trupul ei sublim umplut de sange si de vanatai, ochii ei agonizand , inima ei batand tot mai incet, zgomotele care le scotea copilul nostru incercand sa iasa ca sa poata respire, sfasiind-o pe dinauntru…

Un ocean de durere m-a coplesit, dar nu m-am dat batut. II strangeam corpul plapand la piept si auzeam foarte incet inimioara ei care se chinuia sa bata. Stiam ca si ea se lupta ca sa nu ma paraseasca, sa nu paraseasca tot ce aveam amandoi, o legatura mai stransa decat oricare alta care existase vreodata.

De undeva din alta camera, probabil de la parter, auzeam o inima care batea ca aripile unui colibri. Copilasul mult iubit al Bellei si al meu, fetita noastra, monstrul care o ranise intr-atat pe Bella mea si care aproape o omorase.

Traia si era bine, o auzeam pe Rose , murmurandu-I copilasului un cantecel. Simteam miros de sange, sange de om, care nu era al iubitei mele. Probabil Rosalie ii dadea de mancare monstrului, de parca nu era de ajuns ca se hranise atata timp, prea mult timp cu viata mamei sale.

Il auzeam pe Jacob coborand scarile, se gandea s omoare creatura din bratele lui Rosalie, si se intreba daca oare haita lui il va razbuna dup ace s-ar fi luptat cu noi si nu ar fi supravietuit bataliei. Nu puteam riposta, pt ca trebuia sa lupt sa o ajut pe Bella sa traiasca, veninul care i-l injectasem in inima, veninul meu, trebuia sa se raspandeasca cat mai repede…

Dintr-o data, am auzit inima Bellei luand-o la galop, luptandu-se alaturi de mine ca sa impinga veninul in fiecare vena, transformandu-I trupul plapand in unul indestructibil. Am stiut atunci ca am reusit. Ea va ramane alaturi de mine. Totul va fi bine. Bella mea va trai.

Carlisle a ajuns la timp ca sa ma ajute sa ii iau trupul in schimbare de pe acea masa ca sa putem sa strangem toate urmele acelei experiente cutremuratoare.

“Te-ai descurcat excelent fiule!” gandea tatal meu uitandu-se patrunzator in ochii mei! “sunt mandru de tine”.

I-am soptit usor “multumesc tata. Mi-e frica, am facut totul bine? Daca nu mai are sanse?

“Stai linistit, totul va fi bine!

Alice se intorsese sa ne ajute si nu o mai vazusem de ceva timp asa de linistita.

“Este atata treaba de facut! Trebuie sa o imbrac! Nu o putem lasa asa!” Am chicotit la gandurile ei, desi eram destul de incordat si inca nelinistit…Asta insemna ca nu intrezarea in viziunile ei nimic rau….

I-am luat trupul obosit in bratele mele in timp ce Esme a trecut rapid pe langa noi cu o sticla de inalbitor in mana. Am mers cu Alice in baia ei pt a o spala pe Bella si Alice deja ii alesese o rochie deosebita, albastra, culoarea mea preferata care o prindea cel mai bine pe Bella. Am imbracat-o cu usurinta si am dus-o la mine in camera uitandu-ma la ea si asteptand vreun semn ca este bine sau deopotriva , ca veninul isi facea efectul si ca suferea. Speram sa nu se intample asta, pt ca-i injectasem o cantitate destul de mare de morfina, nefiind sigur cat ajunge ca sa ii stapaneasca durerile.

Ii priveam fata frumoasa si ma gandeam ce m-as fi facut daca as fi pierdut-o…nu, nici macar nu ma pot gandi la asa ceva! As fi fost eu insami pierdut daca ea m-ar fi parasit! Nici nu ma puteam gandi la asa ceva! O iubeam atat de mult…..

Desi nu as fi vrut sa plec de langa ea nici macar o secunda, vroiam sa o vad pe fata noastra. Stiam ca o iubeste pe mama ei si ca nu avea nicio vina pt durerile Bellei…

Am coborat la parter si am auzit ”tati…tati ai venit…!” si am ramas inmarmurit si coplesit… Deci ma recunostea, stia ca sunt tatal ei..Dar cum? Cum era posibil asa ceva? Era abia nascuta…Rose o tinea in brate si ii murmura un cantecel de leagan, dar nu puteam fi indeajuns de atent pt ca acea micuta creatura imi captase intreaga mea atentie!

Era deosebit de frumoasa! Fata ei parea de portelan, si desi pielea ei era la fel de alba ca a mea, fata ei micuta era imbujorata, si simteam sangele ei care ii curgea prin venisoare urcandu-I in obrajori.

Am recunoscut ochii iubitei mele in ochii ei. Avea aceeasi culoare calda, maronie, de ciocolata , si ii straluceau atat de tare, ca 2 stele. Buzele sale erau aidoma mamei sale, cea de jos doar putin mai groasa decat cea de sus dar era perfecta!

Parul sau avea aceeasi culoare de bronz ca si a mea si ii curgea in niste bucle micute superbe! Era ca un ingeras. Si era a mea! Eram tatal ei, eram atat de norocos..Mi-am dorit sa o strang in brate si mi-am intins mainile catre Rosalie, dar ea isi pastrase o privire cat se poate de urata special pt mine, spunand in gand:

“Nici nu te gandi, Edward, nu te las sa ii faci vreun rau! E sub protectia mea!”

“ Nu vreau sa ii fac niciun rau”, am raspuns gandurilor lui Rosalie, “ o iubesc! Este iubita mea fiica ! Totul a trecut cu bine, nu vreau decat sa imi strang fiica in brate!”

Si-a intins usor mainile si mi-a incredintat-o.

Pielea sa era calda si moale, cu toata ca mostenise o parte din duritatea pielii de vampir. Era deosebit de frumoasa! Nu imi puteam lua ochii de la ea.

Obrajorii ei s-au intins in cel mai cald zambet. Mirosea atat de bine ca am simtit arsura din gatul meu intetindu-se. Avea exact mirosul Bellei, un miros de frezii , de lacramioare, un miros deosebit , imi lasase gura apa. Dar avea si un miros de vampir, dulce, de mosc si de lemn, un miros care era destul de puternic sa nu ma faca sa imi doresc sa I sug sangele ce i-l simteam sub piele.

Mainile ei trageau inspre mine, erau nerabdatoare sa imi atinga fata, puteam auzi asta si in gandurile ei…”tati, tati te iubesc”, “tati, uite, vr sa iti arat..”

Ce sa imi arate? Tot staruia cu mainile intinse inspre mine si i-am luat degetelele lipindu-le de obrazul meu.

Instantaneu, imagini mi s-au perindat prin fata ochilor, unele fugitive si altele foarte incet: intuneric, apoi lumina, fata mea ingrijorata si plina de sange, o lumina puternica, reuseam sa vad camera unde se nascuse, apoi chipul Bellei, care si-l amintea cu dragoste…si isi mai amintea setea, am putut-o simti prin gandurile ei si gatul mi se usca instantaneu.

Toate s-au derulat ca un filmulet ce nu a durat decat cateva secunde. Mi-am retras fata nelamurit si m-am uitat uimit la ea. Ce fusese asta? Mi-am dat seama ca era darul ei, si ca astfel putea comunica cu noi. Era déjà o fetita talentata, fetita mea. Renesmee.

Si-a intins din nou mainile catre fata mea si mi-am aplecat obrazul ca sa vad din nou ce gandeste. Isi aminti chipul mamei si intreba unde este.

“Mamica ta este bine, draga mea Renesmee.”

In timp ce imi priveam cu dragoste fata, am auzit o voce cunoscuta, ragusita, care speram sa nu o mai aud prin apropiere o bucata buna de vreme.

“ ai grija cu ea strigoiule, o iubesc si este a mea acum”, gandi Jacob.

M-am uitat mirat in jur pana am intalnit ochii pierduti ai lui Jacob si trupul care ii tremura nelinistit.

-Ce ai spus potaie?

-Stii foarte bine ce am spus. O iubesc. O ador.

I-am urmarit privirea , uitandu-se cu iubire si duiosie la mititica mea. Poftim?? De cand simtea Jacob asa ceva pt fiica mea? Ar fi trebuit sa o urasca, pt ca ii facuse rau Bellei . Eram furios pe el. Mi-am tinut respiratia si am scuipat cuvintele:

-Nu se poate asa ceva. Stii si tu asta. Cum indraznesti sa spui asa ceva? Ai grija de haita ta si lasa-ne in pace! Uite, Jacob… Multumesc pt tot ajutorul care mi l-ai dat , si mai ales multumesc pt ca ai avut grija de Bella cat timp eu nu am putut, si ca i-ai alinat ranile care I le-am provocat eu. Dar intreci masura, Jacob.

“Strigoiule, este sufletul meu pereche. Ne-am imprimat.Acum tot universul meu se invarte in jurul ei.Ce ai vrea sa fac? Nu mai pot trai fara ea. “

-E doar un copil! Un bebelus! Cum poti sa spui asa ceva?

“nu ii doresc decat binele. Voi fi fratele ei, prietenul ei, ii voi da ce are nevoie. Nu ma gandesc in felul acela la ea. Vr sa o protejez sis a ii daruiesc tot ce isi doreste.”

Am strans-o mai tare in brate pe Renesmee in timp ce Rosalie il dadea afara pe Jacob din casa:

-Iesi , caine! Si sper sa nu te mai vad niciodata!

-Ba ai sa ma mai vezi blondino! Mai mult decat iti imaginezi! Nu voi ramane deoparte! Spuse Jacob in timp ce mainile ii tremurau din ce in ce mai tare si corpul ii era scuturat de convulsii.

Apoi el se lasa pe vine apoi tasni pe usa transformat déjà pe jumatate in varcolac.

Cu Renemsee in bratele mele, m-am intins pe canapea, si in cateva secunde, toata familia, mai putin iubita mea sotie care era sus, toata lumea era in sufragerie, langa mine. Ii puteam auzi pe toti:

“va fi bine. Ea va fi bine”, gandea Carlisle.

“Te iubesc, fiule. Renesmee este atat de frumoasa. Seamana cu tine”.Esme se uita cu caldura la mine.

“Sper odata cu schimbarea sa isi ascuta si simtul pentru moda”, susoti Alice si a chicotit .

-Ce pacat, acum nu voi mai avea de cine sa rad cu atata patos, racni Emmet si toti am izbucnit in ras.

Apoi amurgul sosi si am privit melancolic pe fereastra cum razele sorelui se stingeau pe frunzele copacilor, si un vant usor dansand pe valurile raului. Un urlet suparat se auzi dintre copaci si am privit cu tristete inspre padure dorind sa ii gasesc silueta de lup a lui Jacob.